Ieșirea nu este ceva ce stabilești cât timp tranzacția e deschisă. Se decide înainte să intri, odată cu tot restul, și apoi se execută. Aproape orice problemă de ieșire este de fapt o problemă de planificare amânată până în cel mai prost moment posibil.
Direcția corectă este partea pe care oamenii o exersează. Ieșirea este partea care decide cât a valorat direcția corectă.
Să ai dreptate și totuși să pierzi
Am găsit ceva ce arăta ca o intrare perfectă, cu RSI și Vortex, și apoi m-am grăbit cu partea care conta la fel de mult. Am ales o durată mai scurtă decât cerea propria mea analiză.
Prețul s-a mișcat exact cum prevăzusem. Poziția mea se închisese deja, în timpul unei scurte retrageri, înainte ca prețul să ajungă acolo.
Să ai dreptate în privința direcției nu valorează nimic dacă ieșirea e greșită, iar eu îi dedicasem ieșirii cam două secunde de gândire.
Așa arată cele mai multe greșeli de ieșire. Nu o citire proastă a pieței, ci o citire bună irosită. Analiza a primit douăzeci de minute, ieșirea două secunde, iar contul plătește întotdeauna doar în funcție de a doua.
Fiecare tranzacție are nevoie de trei ieșiri, nu de una
Majoritatea oamenilor planifică o singură ieșire, ținta de profit, și improvizează tot restul. Un plan complet are trei și toate trei sunt scrise înainte să dai click.
| Ieșirea | Ce este | Ce o determină |
|---|---|---|
| Ținta | Locul unde îți iei profitul | Structura de pe grafic. Nivelul următor, maximul anterior, o mișcare măsurată |
| Invalidarea | Punctul în care ideea nu mai este valabilă | Tot graficul. Nu contul tău și nu un număr rotund |
| Ieșirea pe timp | Momentul în care ieși pentru că nu s-a întâmplat nimic | Teza. Dacă mișcarea trebuia să aibă loc la deschidere și e deja ora prânzului, motivul pentru care erai acolo a dispărut |
A treia este cea pe care aproape nimeni nu o scrie și pe acolo se duc surprinzător de mulți bani. O tranzacție care nici nu câștigă, nici nu pierde tot te costă: spread, costuri de finanțare și atenția pe care nu o dai următorului setup. „Încă nu mi-a atins stopul” nu este un motiv să rămâi într-o poziție care nu mai face ce te așteptai.
Cât te costă de fapt să închizi prea devreme tranzacțiile câștigătoare
Să iei profitul devreme pare rezonabil. Un câștig încasat e real, iar o țintă e doar o speranță. Dar senzația asta face ceva anume cu cifrele tale și merită să o vezi scrisă negru pe alb.
Rata de câștig de break-even (pragul de rentabilitate) este dată de raportul pe care îl obții efectiv, nu de cel planificat. Așa că, dacă planifici o tranzacție de 2 la 1 și iei din obișnuință jumătate din ea, nu ți-ai redus riscul. Ai ridicat ștacheta pe care trebuie să o treci.
| Ai planificat | Iei de fapt | Rata de câștig de care ai nevoie acum ca să ajungi la break-even |
|---|---|---|
| 2 × riscul tău | 2 × riscul | 33% |
| 2 × riscul tău | 1,5 × riscul | 40% |
| 2 × riscul tău | 1 × riscul | 50% |
| 2 × riscul tău | 0,5 × riscul | 67% |
Citește ultimul rând. Un trader care planifică 2R și încasează din obișnuință un sfert din asta trebuie să aibă dreptate de două ori din trei, cu o strategie proiectată să funcționeze având dreptate o dată din trei. Nimic din strategie nu s-a schimbat. Doar ieșirile.
Matematica din spatele acestei singure împărțiri este explicată în managementul riscului în trading.
De ce tot ieși prea devreme
Asta a fost măsurat. Terrance Odean a studiat 10.000 de conturi de brokeraj și a constatat că investitorii își vindeau pozițiile câștigătoare într-un ritm de 14,8%, iar pe cele pierzătoare într-un ritm de 9,8%, deci o poziție câștigătoare avea de aproximativ 1,5 ori mai multe șanse să fie vândută decât una pierzătoare. În anul următor, câștigătoarele vândute le-au depășit pe pierzătoarele păstrate cu 3,4 puncte procentuale.
Așa că instinctul nu este doar emoțional. Este invers, este scump și este aproape universal. Faptul că știi asta nu îl oprește, dar îți spune împotriva cui să construiești.
De obicei îl alimentează trei lucruri:
- Ultima tranzacție. După o pierdere, următoarea tranzacție câștigătoare e închisă devreme ca ziua să iasă pe plus. Mărimea câștigului e stabilită de tranzacția anterioară, nu de cea curentă.
- Urmărirea. Cu cât urmărești mai atent o poziție, cu atât o vei închide mai devreme. Fiecare tick împotriva ta e un mic argument și, până la urmă, îi dai dreptate.
- Poziția este prea mare. Dacă e inconfortabil să o ții în timpul zgomotului normal, vei găsi un motiv să ieși. Asta e o problemă de mărime a poziției deghizată în problemă de ieșire.
Contează care dintre cele trei este, pentru că au soluții diferite, iar mai multe despre cum le deosebești găsești în controlul emoțiilor în trading.
Ieșirile parțiale, cinstit
Să închizi o parte la prima țintă și să lași restul este compromisul obișnuit. E unul rezonabil, dar e prezentat ca ceva ce nu te costă nimic, și nu e așa.
Ce face de fapt este să facă poziția mai ușor de ținut, ceea ce valorează mult dacă alternativa este să o închizi pe toată devreme. Dar îți și plafonează cele mai bune tranzacții, care sunt cele ce plătesc pentru tot restul. O strategie în care câteva rezultate de top duc tot anul este prost servită de o regulă care le înjumătățește.
Două condiții fac ieșirile parțiale rezonabile: le-ai decis înainte să intri și ai destule tranzacții înregistrate ca să știi dacă tranzacțiile câștigătoare trec de obicei de prima țintă. Să decizi să iei profit parțial în momentul în care tranzacția e pe plus nu este o strategie. Este ieșirea prematură cu un ambalaj mai frumos.
Când e corect să muți o ieșire
Nu orice ajustare este slăbiciune. Testul este mereu același: ce s-a schimbat, graficul sau sentimentele tale?
| Mutarea | Ce înseamnă de obicei | Verdict |
|---|---|---|
| Lărgești stopul pentru că prețul e aproape de el | Transformi o pierdere cunoscută într-una necunoscută | Niciodată |
| Urci stopul pe măsură ce tranzacția merge în direcția ta | Protejezi un câștig real după o regulă scrisă | În regulă, dacă regula a fost scrisă înainte |
| Închizi devreme pentru că setupul s-a stricat | Graficul ți-a luat motivul pentru care ai intrat | Corect, și nu este deloc o ieșire prematură |
| Închizi devreme pentru că durează mult | Plictiseală | Aceasta e o ieșire pe timp, deci scrie-o în plan și nu o mai improviza |
| Extinzi ținta pentru că merge bine | Lăcomie care se dă drept încredere | Aproape niciodată. Fă tranzacția pe care ai planificat-o |
Al treilea rând merită subliniat. Să ieși pentru că motivul tranzacției a dispărut nu înseamnă lipsă de disciplină. Tocmai de aceea ai un motiv. Ce face o ieșire să fie prematură este faptul că nu s-a schimbat nimic în afară de nervii tăi.
Cum îți dai seama dacă ieșirile sunt problema ta
Nu trebuie să ghicești. Dacă ții o evidență, răspunsul încape în două coloane.
- Pune una lângă alta coloanele „Ieșire planificată” și „Ieșire reală” pentru ultimele douăzeci de tranzacții.
- Numără de câte ori coincid.
- Pentru cele care nu coincid, notează în ce direcție ai deviat: ai ieșit devreme sau ai ținut poziția mai mult decât în plan.
Dacă majoritatea nepotrivirilor sunt ieșiri premature din tranzacții câștigătoare, problema ține de nervi și de mărimea poziției, nu de analiză. Dacă sunt ieșiri întârziate din tranzacții pierzătoare, e problema opusă și e mai urgentă. Dacă coloana „Ieșire planificată” e deseori goală, nu a existat niciodată un plan de ratat, iar asta e cea mai ușor de reparat dintre cele trei și cea mai frecventă.
Șablonul din cum să ții un jurnal de trading are ambele coloane exact din acest motiv.
Întrebări frecvente
Cum știu când să închid o tranzacție?
Când e atinsă una dintre cele trei ieșiri: ținta, nivelul de invalidare sau limita de timp. Dacă îți pui întrebarea în mijlocul unei tranzacții și niciuna dintre ele nu a fost atinsă, răspunsul cinstit este că nu ai terminat de planificat-o și o termini acum, sub presiune, cu bani în joc.
Cât timp ar trebui să stai într-o tranzacție?
Atât timp cât motivul pentru care ai intrat este încă valabil. Asta înseamnă mai puțin decât țin majoritatea oamenilor tranzacțiile pierzătoare și mai mult decât le țin pe cele câștigătoare. Dacă teza ta avea un interval de timp atașat, cum ar trebui, acel interval este răspunsul.
Ce se întâmplă dacă nu închid niciodată o tranzacție?
Depinde de ce deții. O poziție pe acțiuni poate fi ținută oricât și pur și simplu crește și scade. O poziție cu efect de levier te costă zilnic finanțare și poate fi închisă în locul tău dacă se termină marja, iar un produs cu scadență se închide singur la expirare, indiferent dacă erai gata sau nu. Numitorul comun este că a nu decide este tot o decizie, doar că o ia altcineva în locul tău.
Ar trebui să folosesc o țintă fixă sau un trailing stop?
Țintele fixe se potrivesc strategiilor care au pe grafic un nivel clar spre care să țintească și sunt mai ușor de testat, pentru că planul nu e ambiguu. Trailing stopul se potrivește condițiilor de trend, în care mișcarea poate merge mult mai departe decât orice nivel pe care l-ai fi putut numi dinainte. Răspunsul greșit este să treci de la unul la altul în mijlocul tranzacției, pentru că așa ajungi să ai ce e mai rău din ambele.
Pe scurt
Scrie trei ieșiri înainte să intri: unde îți iei profitul, unde ideea e moartă și când ieși pentru că nu s-a întâmplat nimic. Apoi respectă-le.
Să închizi prea devreme tranzacțiile câștigătoare nu îți scade riscul. Ridică, pe tăcute, rata de câștig de care ai nevoie, până când o strategie care funcționa pe hârtie nu mai funcționează în cont. Am plătit pentru lecția asta, iar intrarea nu era partea greșită.